duminică, 27 noiembrie 2011

Tradiţia bradului de sărbători

A căzut prima ninsoare mai curând decât ne-am aşteptat şi, oricât am fi de copleşiţi de grijile cotidiene, am zâmbit, pentru că ne-am gândit, fără să vrem, la sărbătorile de iarnă. Sărbătorile înseamnă şi grija de a respecta cu orice preţ tradiţiile noastre milenare: brad, preparate specifice Crăciunului românesc şi puţină voie bună.

Bradul este un copac-simbol, încărcat de magie şi cu o simbolistică bogată, care se regăseşte în nenumăratele legende ce i-au însoţit existenţa de-a lungul secolelor. Astfel, se povesteşte că, în secolul al VII-lea, un călugăr din Devonshire (Anglia) trăia rugându-se cu devoţiune lui Dumnezeu. Locuitorii zonei îl respectau pentru credinţa sa şi veneau adesea în chilia călugărului, pentru a se confesa sau pentru a se ruga alături de monah. Călugărul îi iniţia cu răbdare pe enoriaşi în credinţa străbună şi folosea în predicile sale anumite simboluri, pentru ca oamenii să înţeleagă mai bine rostul acesteia. Astfel, pentru a ilustra Sfânta Treime folosea un brad (forma triunghiulară). În secolul al
XI-lea, credincioşii mar­­cau sărbătorile de iarnă cu brazi (invocând credinţa că acel pom veşnic al cunoaşterii binelui şi răului nu putea fi decât un copac veşnic verde, precum bradul) aşezaţi în faţa caselor, pe care îi împodobeau cu mere (care evocau fructele interzise din Rai) şi prăjiturele în formă de înger (ca semn al iertării între oameni). În vârful bradului aşezau o stea (ca semn de speranţă în revenirea pe Pământ a lui Iisus). În seara Crăciunului, oamenii acelor timpuri aprindeau focuri şi lumânări, care, în credinţa lor, reprezentau lumina credinţei adusă de Mântuitor la întâia sa întrupare pe Pământ. Vremurile acelea mai trăiesc doar în legendele tuturor popoarelor lumii, iar la români dăinuiesc şi în zilele noastre în mediul rural. Orăşenii cumpără brazi tăiaţi sau în ghivece, îi împodobesc după "trendurile" contemporane şi chefuiesc după "modele europene". Doar copiii stau vrăjiţi lângă brad şi trăiesc intens toate basmele spuse de bunicii lor cu referire la sărbătoarea magică a Crăciunului. Copiii cred cu încăpăţânare că, în seara de Crăciun, le stau alături zâne, Feţi-Frumoşi, îngeri şi că Moş Crăciun tocmai a plecat către ei cu daruri.

Simbolistica geometrică a monumentelor celebre. Misterele celor mai vizitate construcţii din lume

Le privim cu încântare şi stupefacţie: par atât de simple şi de maiestuoase, par atât de enigmatice... Ghizii turistici îşi fac datoria şi povestesc acelaşi text-colaj: puţină istorie, ceva cantităţi de materiale de construcţii, eventuale remarci asupra unor elemente decorative. Turiştii ascultă, reţin sau nu, apoi trec la următorul monument. Există, însă, printre turişti, persoane care vor mai multă informaţie, care îşi pun şi alt fel de întrebări - "de ce-uri?", să zicem! Priviţi puritatea acestor corpuri geometrice şi reţineţi-le pe cele simple (piramida) sau compuse (trunchi de con terminat cu o cupolă semisferică, sferă intersectată cu prisma dreptunghiulară etc.), care stau la baza acestor monumente.

Continuaţi raţio­na­men­tul şi întrebaţi-vă de ce au optat arhitecţii, artiştii şi comanditarii monumentelor pentru aceste forme geometrice, respectiv piramida cu baza pătrată, piramida în trepte cu baza octogonală, cupola semisferică, trunchiuri de piramidă. Adăugaţi analizei faptul că aceste tipuri de clădiri sunt răspândite peste tot în lume şi că majoritatea acestor monumente sunt folosite în scopuri religioase şi guvernamentale, chiar şi atunci când, de exemplu, clădirile religioase reprezintă culturi (aici, cult religios) antagonice. Adăugaţi apoi şi detaliul că în toate clădirile din această categorie se adună, de obicei, un număr impresionant de persoane: fie practicanţi ai unui cult religios, grupuri importante de turişti sau funcţionari publici. Nu credeţi că aceste clădiri au fost planificate să aibă aceste forme cu un scop? Dacă alegem răspunsul afirmativ, putem să adău­găm un nou element surprinzător raţionamentului de până acum: aceste clădiri nu sunt amplasate întâmplător acolo unde le descoperim şi, eventual, le vizităm. Cercetătorii pasionaţi au trasat pe un planiglob o reţea de linii care leagă aceste monumente şi au concluzionat că sunt aşezate în mod deliberat în respectivele amplasamente. S-a demonstrat, de altfel, că Pământul este "traversat" de benzi invizibile cu mare încărcătură energetică (reţeaua Hartman) şi că la intersecţia acestor benzi se creează nodurile Hartman. Aceste noduri energetice pot fi de două feluri: cu încărcătură pozitivă sau încărcătură negativă. Amplasamentele cu încărcatură pozitivă sunt cele în care sunt aşezate monumentele descrise aici. Nodurile cu încărcătură negativă sunt acele amplasamente în care se desfăşoară ritualuri malefice ale unor societăţi secrete sau ale unor practicanţi ai magiei negre. Pe ce principiu funcţionează atât binele, cât şi răul din astfel de "noduri"? Principiile electricităţii. Le vom detalia într-un material viitor.

vineri, 11 noiembrie 2011

Cuplul gay care a ajuns celebru în Africa de Sud a murit în urma unui accident de maşină!

Cuplul gay din Africa de Sud care a apărut pe prima pagină a unui ziar din Capetown a sfărşit într-un accident de maşină!+
Bjorn Czepan şi Mark Dean Brown au fost implicaţi într-un accident rutier petrecut în suburbiile localităţii Woodstock. Czepan a murit pe loc, iar Brown este internat în spital în stare gravă dar stabilă, anunţă The Guardian.
Cei doi au devenit celebri după ce au participat la un eveniment anual organizat de Universitatea Stellenbosch din Capetown şi au fost fotografiaţi în timp ce se sărutau. Poza celor doi a apărut apoi în ziar iar o dezbatere a pornit între studenţi, pentru ca mai apoi să devină un simbol al comunităţii gay din Africa de Sud.

Un bărbat de 44 de ani nu a mai suportat singurătatea şi şi-a scos intestinele!

Un bărbat care trăia singur de mai bine de 16 ani şi-a tăiat intestinele! Vecinii spun că ar avea probleme psihice.
matze
Un bărbat din localitatea ieşeană Brăeşti şi-a tăiat abdomenul deoarece suferea de singurătate, iar acum a ajuns la spital, unde este sub atenta supraveghere a medicilor. Vecinii au intrat peste el în casă, unde l-au găsit zăcând într-o baltă de sânge în timp ce îşi băga un cuţit de bucătărie în abdomen.
“De doua zile ne tot uitam acolo, la el, sa vedem ce face, dar nu iesise deloc pe afara. M-am dus cu inca un vecin sa vedem ce face. Era inchis pe dinauntru, asa ca am spart un gemulet de la usa ca sa putem intra. Era acolo, in pat, cu cutitul in mana si patul era tot plin de sange. M-am speriat si am strigat aici, la vecina din fata, sa sune la salvare. Tremura asa, nu ne puteam intelege cu el. El este bolnav cu capul, dar niciodata nu a facut probleme, scandal, era asa, in lumea lui. Nici nu stiu daca scapa, ca a pierdut o gramada de sange”, a spus Sandel Tomescu, cel care l-a gasit pe barbat, pentru bzi.ro.
Vecinii spun că bărbatul era singur de mai bine de 16 ani şi ei erau cei care îl ajutau să supravieţuiască.
“Statea singur! Tanti Maria, o vecina de pe aici, se mai ducea de mai dadea mancare la pasari, la animale. Ii mai duceam si eu de mancare, ce mai aveam, ca stiam ca e singur si ca nu are cine sa-i faca. El era asa linistit, era bolnav cu capul, mai avea crize, dar nu era violent sa tipe, sa urle sau mai stiu eu”, a spus Ramona Aximoaie, cea care a sunat la 112.
“Of, Doamne! Eu mereu vin de am grija de animale, dau mancare la gaini, mai aduc apa, mai matur pe aici prin curte. Acum vreo doua zile chiar le-am zis la baietii astia care stau aici sa se mai uite la el, acolo, sa vada daca mai iese pe afara, ca parca presimteam eu ceva. Si azi sa aud ca au spart geamu’ si ca l-au gasit in pat plin de sange, ca s-a taiat la burta! Nu-mi venea sa cred!”, a spus Maria Lita, o altă vecină de-a sinucigaşului.

joi, 3 noiembrie 2011

VIDEO Uite cu câtă cruzime îşi bate un judecător fiica bolnavă

După ani şi ani în care a îndurat bătăi dintre cele mai crude, fiica unui judecător american a postat pe internet o înregistrare în care este bătută cu bestialitate.
Imaginile deosebit de violente sunt din 2004, pe când fata, care suferă de paralizie cerebrală ataxică (boală a creierului, care este însoţită de tulburări de vedere şi crize epileptice), avea doar 16 ani. Tânăra era în camera ei şi stătea la calculator când tatăl său, judecătorul William Adams din Texas, a intrat cu o curea în mână. Bărbatul era furios pentru că a aflat că fiica lui a descărcat ilegal de pe internet muzică şi jocuri. După ce i-au fost aplicate aproximativ zece lovituri puternice pe spate şi pe picioare, fata agoniza de durere. Bătaia a fost întreruptă de mama ei, care i-a luat judecătorului cureaua din mână. Femeia a certat-o şi ea pe adolescentă, după care a lovit-o o dată. Pentru că nu era pregătit să se oprească, soţul ei a ieşit din cameră, dar s-a întors imediat cu o altă curea în mână şi a reluat biciuirea. În timp ce fiica lui bolnavă îl implora să se oprească, americanul îi strigă să se aplece pe pat, pentru că o va lovi peste faţă. Întreaga bătaie a fost înregistrată de camera web pe care fata o avea lângă calculator. Tânăra a explicat, sub teribilele imagini pe care le-a postat pe internet, că nu a vrut să facă publică înregistrarea până nu simţea ea că este momentul să-şi demaşte tatăl şi să se răzbune pentru bătăile pe care le-a îndurat toată viaţa. O singură copie a acestei înregistrări a avut, în doar câteva zile, 500.000 de vizualizări pe YouTube.

Escaladează munţi fără protecţie

O imagine impresionantă a fost realizată de fotograful Paul Bride.
El l-a imortalizat pe un curajos bărbat care se căţăra pe munte. Protagonistul este John Furneaux, care a escaladat vârful The Chief din Squamish, Canada.
Acesta s-a căţărat pe munte cu mâinile goale şi fără cască de protecţie pe cap, punându-şi viaţa în pericol. El a fost surprins de fotograful mai sus-menţionat în timp ce se afla într-o despicătură din munte, la 305 metri înălţime.