sâmbătă, 31 martie 2012

Păpuşă cu înfăţişarea unei femei rome, lansată la Sibiu de Ziua Internaţională a Romilor

O păpuşă creată special pentru a semăna cu femeile rome şi îmbrăcată în haine tradiţionale a fost lansată, sâmbătă, la Sibiu, cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, ea fiind numită "Lulica", după bunica lui Florin Cioabă, şi urmând a fi distribuită şi în grădiniţe, pentru a preveni discriminarea.

Aproximativ 200 de romi au participat, sâmbătă, la Sibiu, la o serie de manifestări organizate cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor.

Ei au participat de dimineaţă la slujbă, iar în jurul prânzului au plecat de la casa autointitulatului rege al romilor Florin Cioabă către centrul oraşului, trecând pe la râul Cibin, în care au aruncat coroniţe de salcie, pentru a-i omagia pe romii ucişi în timpul Holocaustului.

"În cele mai mari capitale ale lumii, astăzi (sâmbătă - n.r.) se vor arunca coroniţe de flori în memoria celor care au murit în timpul Holocaustului. Se împlinesc 41 de ani de la prima astfel de manifestare care a avut loc la Londra. Şi noi astăzi îi comemorăm pe cei care au fost ucişi în lagăre, peste un milion de romi. Dar astăzi este şi o zi de protest faţă de discriminarea romilor, lucru care se întâmplă în întreaga Europă. Suntem cetăţeni europeni şi vrem să avem drepturi egale peste tot. Nu vrem să fim cetăţeni second-hand", a declarat Florin Cioabă.

De la râul Cibin, romii au mers la pas, cu muzică tradiţională cântată la chitară de un admirator al legendarului Elvis Presley.

Din loc în loc, femeiele au încins dansuri ţigăneşti, lucru pe care l-au făcut şi în Piaţa Mare a Sibiului, în faţa Primăriei, unde au fost fotografiate de zeci de turişti.

Momentul pe care Florin Cioabă l-a considerat cel mai important a fost lansarea oficială a unei păpuşi cu chipul unei femei rome, care va ajunge, prin donaţie, la grădiniţe, dar va putea fi şi cumpărată contra sumei de maximum 150 de lei, aceasta fiind una dintre formele prin care romii doresc să lupte împotriva discriminării.

"Am încercat să o facem să semene cu femeile rome, să aibă tenul colorat, părul bogat, împletit... Ştim că mamele le spun copiilor să fie cuminţi că vin ţiganii şi, când văd o femeie îmbrăcată tradiţional, le e frică. Dar ajungând păpuşa în casa lor, la grădiniţa lor, se sparge acest zid al discriminării. Noi vrem să donăm câteva păpuşi şi la grădiniţe", a declarat Florin Cioabă.

Peste 80 de morţi, sâmbătă, în violenţele din Siria

Violenţele din Siria au provocat, sâmbătă, cel puţin 83 de morţi, dintre care 55 de civili, majoritatea în bombardamentele din regiunea Hama (centru), a anunţat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO).

În total, "55 de civili au fost ucişi, dintre care 40 în bombardamentele şi tirurile de armă din oraşul Latamna, în provincia Hama", a explicat OSDO.

În afară de civilii ucişi la Latamna, OSDO a numărat cinci civili în localitatea Tibet al-Imam, în aceeaşi provincie, şi alţi patru în oraşele Qusseir şi Rastan, bombardate de forţele armate, în regiunea Homs (centru).

În plus, potrivit aceleiaşi surse, o femeie a fost ucisă de un lunetist ascuns, în provincia Alep (nord). În regiunea Idleb (nord-vest), doi bărbaţi au fost împuşcaţi mortal în timp ce se aflau în maşina lor, în apropiere de Ariha, iar alţi trei la Khan Sheikhun şi la Sarje.

OSDO a precizat că 16 dezertori şi 12 soldaţi şi agenţi de securitate au murit în diferite regiuni.

Organizaţia, cu sediul în Marea Britanie, a anunţat, de asemenea, descoperirea a 13 cadavre în cartierul Deir Baalbeh din Homs, şi a altor zece în localitatea Hreitan din provincia Alep.

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat joi în unanimitate o declaraţie prin care le cere autorităţilor siriene să respecte termenul de 10 aprilie pentru a înceta principalele operaţiuni militare, iar opoziţiei siriene să facă acelaşi lucru nu mai târziu de 48 de ore de la această dată.

Violenţele s-au soldat cu 77 de morţi joi şi alţi 35 vineri, majoritatea civili.

Siria este afectată din martie 2011 de o revoltă populară care s-a militarizat treptat. Potrivit OSDO, violenţele au provocat moartea a peste 10.000 de persoane, majoritatea civili.

sâmbătă, 24 martie 2012

Vezi ce sfaturi i-a dat Tony Blair lui Mihai-Răzvan Ungureanu!

Fostul premier britanic Tony Blair i-a dat câteva sfaturi prim-ministrului român, Mihai-Răzvan Ungureanu. Acesta i-a recomandat să se concentreze doar pe câteva obiective pe care le consideră importante, pentru a le putea realiza.
Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu l-a primit luni, la Palatul Victoria, pe fostul prim-ministru al Marii Britanii Tony Blair, care se află în România pentru a susţine o conferinţă cu tema “Viitorul Europei în noua ordine mondială”. Înainte de întrevedere, cei doi au intrat împreună în sala unde urmau să aibă loc discuţiile, însă Blair s-a grăbit să se aşeze pe scaun şi a uitat, un moment, să dea mâna cu premierul român, în faţa camerelor video ale jurnaliştilor.
Fostul prim-ministru britanic l-a sfătuit pe premierul Mihai-Răzvan Ungureanu să se concentreze pe câteva chestiuni punctuale, în mandatul său, pentru că există o presiune cotidiană, și doar așa va putea să le realizeze, a explicat purtătorul de cuvânt al Executivului, citat de Agerpres.
Iniţial, întrevederea era programată să dureze 30 de minute, însă Ungureanu şi Blair au stat de vorbă aproape 45 de minute.

Agent de penitenciare, reţinut pentru că a dat foc unui club

Agentul principal de penitenciare, Sebastian Braiţ, angajat încă din anul 2003 al Penitenciarului Arad, a fost reţinut azi pentru 24 de ore. Conform anchetatorilor, Braiţ este acuzat de distrugere.
Agentul de penitenciare Sebastian Braiţ a căzut azi dimineaţă în plasa lucrători ai Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad, cu sprijinul structurilor de specialitate ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. El este acuzat că la începutul lunii decembrie a anului trecut, în timp ce se afla în tură liberă a participat alături de alte persoane la incendierea unui club din centrul Sibiului. La acea vreme, Unul din cluburile „de fiţe” din Sibiu, Liquid-ul, şi restaurantul Dobrun, au ars pe o suprafaţă de aproximativ 700 de metri pătraţi producând o pagubă estimată la peste jumătate de milion de euro.

sâmbătă, 17 martie 2012

Debut cu dreptul în gurpa a 2-a principală a Ligii Campionilor pentru Oltchim! 31-25 în deplasare cu Krim Ljubljana!

Campioana României la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins, sâmbătă, în deplasare, formaţia Krim Ljubljana, scor 31-25 (16-13), în meciul de debut din grupa a 2-a principală a Ligii Campionilor.
Oltchim nu a avut parte de un debut prea fericit, primind trei goluri în primele două minute, de la aceeaşi Acimovici, care a depăşit cu uşurinţă şi apărarea, dar şi pe portarul Luminiţa Huţupan Dinu, revenită în Liga Campionilor, după aproape 3 ani de la retragere. Chirilă şi Managarova au aruncat de două ori în bară, prima reuşită a Oltchimului venind de la Ozel, 3-1 (min. 4). Foarte rapid, echipa antrenată de Radu Voina a egalat, 3-3 (min. 6), producând rumoare în tribunele slovene. Oana Chirilă a adus Oltchimul pentru prima dată în avantaj, 5-6 (min. 9), dar replica gazdelor nu a întârziat (9-8, min. 15). În poarta Oltchimului, Huţupan-Dinu avea deja şase intervenţii, din care una de la 7 metri şi a cules aplauze chiar şi de la fanii adverşi, ei amintindu-şi de cele două trofee de Liga Campionilor, câştigate de “Huţu”, cu Krim. Slovenele s-au detaşat pentru prima dată la două goluri, în minutul 21, 12-10, dar Oltchim a revenit excelent, 12-13 (min. 27). La pauză, 13-16, după 30 de minute de handbal de calitate, dar şi de spectacol.

Şi-a început cariera de antrenor! Armeanul Arman, profesor pentru juniorii români

La doar 32 de ani, fraţii Karamian, Artiom şi Arman, şi-au pus ghetele în cui. Cei doi armeni nu şi-au mai putut găsi nicio echipă unde să evolueze şi au decis să facă şcoala de antrenori. Ambii şi-au luat diploma de antrenorat, dar la ora actuală doar Arman şi-a început noua meserie. Armeanul pregăteşte o grupă de copii şi juniori de la Chiajna, fără însă să primească vreun ban.
Aventura fraţilor Ka­­ramian în România a început în 2004. Atunci Arman şi Artiom semnau cu Rapidul lui George Copos. Cei doi armeni din Erevan se transferau într-o ţară despre care nu ştiau nimic, însă tupeul şi răutatea lor pe gazon i-au făcut repede remarcaţi. După perioada din Giuleşti, Arman şi Artiom ajungeau la Timişoara şi apoi la Steaua. În Ghencea, armenii au jucat pentru ultima dată la nivel înalt, chiar dacă şi-au mai încercat apoi norocul şi pe la Urziceni, dar fără succes. S-au lăsat de fotbal la vârsta de 32 de ani.

sâmbătă, 10 martie 2012

VIDEO Emil Boc a vorbit, pentru prima dată, despre clipul în care apărea dezbrăcat: “Un act penibil şi eşuat. Voi merge în continuare la săli de sport! “

Emil Boc se gândeşte încă dacă îi va da sau nu în judecată pe cei care au difuzat filmuleţul în care apărea gol la sala de sport, dar e hotărât să meargă în continuare la gimnastică.
“Chiar să mă cobor la nivelul acela? Mi s-a părut un act jurnalistic penibil şi eşuat şi nu m-am decis dacă îi acţionez încă în judecată. Este o idee la care reflectez. Mă voi duce în continuare la săli de sport”, a spus Boc, la B1 TV.
Boc consideră că nu a existat o problemă de securitate şi că SPP-ul s-a comportat foarte bine.
“SPP a fost impecabil pe tot parcursul relaţiei. Eu mi-am asumat acest lucru când am decis să merg şi să fiu un om normal. Cine se gândeşte că un nebun în sala de vestiar te filmează. O să mă duc la aceeaşi sală”, a adăugat Emil Boc.

Elena Udrea, despre candidatul PDL la Primăria Capitalei: “Poate fi Prigoană, dar nu Arafat sau Maior”

Elena Udrea a declarat că PDL a stabilit deja candidaţii pentru alegerile din Capitală şi că PDL Bucureşti este deschis la parteneriate şi alianţe.
“Noi ştim ce candidaţi avem la Capitală. Patru primari în funcţie, am spus că vor candida, nu e niciun secret, iar la Primăria Capitalei, avem toate sondajele făcute, vom anunţa candidatul conform unei strategii”, a spus Elena Udrea la Realitatea TV.
Elena Udrea a spus că Siviu Prigoană e unul dintre numele vehiculate pentru candidatura la Primăria Capitalei: “Nu e nici domnul Maior, nici domnul Raed Arafat. Poate fi domnul Prigoană”.

sâmbătă, 3 martie 2012

IMAGINI ÎNGROZITOARE! Nasul i se dezintegrează, nu mai aude şi i s-a amputat un deget! Femeia asta a ajuns un cadavru, după ce a fost desfigurată cu vitriol de fostul amant!

Patricia Lefranc a fost groaznic pedepsită pentru că s-a încurcat cu un bărbat însurat. Culmea, chiar de către amant.
Richard Remes e acuzat de Patricia Lefrac că “a transformat-o într-un monstru”. Biata femeie din Belgia are 48 de ani şi a trecut deja prin 86 de operaţii estetice.
“Sper să conving juraţii că a încercat să mă omoare”, spune belgianca.
Amantul de 57 de ani al Patriciei s-a enervat când aceasta l-a anunţat că nu mai vrea să aibă de-a face cu el, acum doi ani. A aşteptat-o pe stradă şi, ascuns în spatele unei măşti de schi, i-a aruncat acidul sulfuric în faţă, chiar dacă lângă ea se afla fetiţa. Patricia a stat 3 luni în comă.
“Mi-am pierdut vederea la ochiul stâng, nu mai aud cu o ureche, degetul inelar drept mi-a fost amputat. Mai am cel puţin 30 de operaţii de făcut. Nasul mi se dezintegrează şi va fi înlocuit cu o proteză. Va fi ultima şi cea mai grea dintre operaţii”, a explicat femeia.

Malurile si apa Dambovitei vor fi facute luna! Sorin Oprescu a dat startul curateniei de primavara

Primarul general Sorin Oprescu a convocat ieri comandamentul pentru curatenia de primavara. Edilul-sef vrea ca Bucurestiul sa arate bec, iar pentru ca acest lucru sa se intample a dat instructiuni clare: sa fie toaletati pomii, spalate strazile, igienizate pietele de sector, iar luciul de apa si malurile raului Dambovita sa fie curatate.
“Am declansat astazi marea curatenie, pentru ca Bucurestiul a iesit din iarna aceasta cu probleme in ceea ce priveste curatenia. Am facut o trecere in revista, in primul rand, a depozitelor necontrolate de gunoi, sa putem sa le indepartam din oras. In privinta strazilor, s-a dat drumul la doua statii de asfalt si a inceput reabilitarea definitiva a gropilor, urmand sa intre pe trotuare si sa repare stalpii aceia, care costa si ei bani. Sa vedem unde gasim bani sa putem sa facem toate reparatiile acestea intr-un timp de 30 de zile, in asa fel incat partea electorala sa gaseasca bucuresteanul intr-un oras curat, intr-un oras in care se circula normal. De acum vom trece la spalatul strazilor cu detergent, dupa care cu apa sub presiune de trei, patru ori, in asa fel incat lucrurile sa intre iarasi in echilibrul in care au fost”, ne-a declarat primarul general. O alta prioritate in curatenia de primavara este si raul Dambovita, care va incepe cu salubrizarea si va continua cu amenajarea marginilor, de la Lacul Morii pana la Timpuri Noi. Luciul de apa se va face automatizat, cu patru barci speciale. Edilul a mai spus: “cei de la Lacuri si Parcuri vor umple in aceasta saptamana lacurile Capitalei si vor pregati strandurile pentru 1 mai, daca si vremea va permite”.