sâmbătă, 31 martie 2012

Păpuşă cu înfăţişarea unei femei rome, lansată la Sibiu de Ziua Internaţională a Romilor

O păpuşă creată special pentru a semăna cu femeile rome şi îmbrăcată în haine tradiţionale a fost lansată, sâmbătă, la Sibiu, cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, ea fiind numită "Lulica", după bunica lui Florin Cioabă, şi urmând a fi distribuită şi în grădiniţe, pentru a preveni discriminarea.

Aproximativ 200 de romi au participat, sâmbătă, la Sibiu, la o serie de manifestări organizate cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor.

Ei au participat de dimineaţă la slujbă, iar în jurul prânzului au plecat de la casa autointitulatului rege al romilor Florin Cioabă către centrul oraşului, trecând pe la râul Cibin, în care au aruncat coroniţe de salcie, pentru a-i omagia pe romii ucişi în timpul Holocaustului.

"În cele mai mari capitale ale lumii, astăzi (sâmbătă - n.r.) se vor arunca coroniţe de flori în memoria celor care au murit în timpul Holocaustului. Se împlinesc 41 de ani de la prima astfel de manifestare care a avut loc la Londra. Şi noi astăzi îi comemorăm pe cei care au fost ucişi în lagăre, peste un milion de romi. Dar astăzi este şi o zi de protest faţă de discriminarea romilor, lucru care se întâmplă în întreaga Europă. Suntem cetăţeni europeni şi vrem să avem drepturi egale peste tot. Nu vrem să fim cetăţeni second-hand", a declarat Florin Cioabă.

De la râul Cibin, romii au mers la pas, cu muzică tradiţională cântată la chitară de un admirator al legendarului Elvis Presley.

Din loc în loc, femeiele au încins dansuri ţigăneşti, lucru pe care l-au făcut şi în Piaţa Mare a Sibiului, în faţa Primăriei, unde au fost fotografiate de zeci de turişti.

Momentul pe care Florin Cioabă l-a considerat cel mai important a fost lansarea oficială a unei păpuşi cu chipul unei femei rome, care va ajunge, prin donaţie, la grădiniţe, dar va putea fi şi cumpărată contra sumei de maximum 150 de lei, aceasta fiind una dintre formele prin care romii doresc să lupte împotriva discriminării.

"Am încercat să o facem să semene cu femeile rome, să aibă tenul colorat, părul bogat, împletit... Ştim că mamele le spun copiilor să fie cuminţi că vin ţiganii şi, când văd o femeie îmbrăcată tradiţional, le e frică. Dar ajungând păpuşa în casa lor, la grădiniţa lor, se sparge acest zid al discriminării. Noi vrem să donăm câteva păpuşi şi la grădiniţe", a declarat Florin Cioabă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu