Astăzi, 2 iulie, se împlinesc 507 de la moartea unuia dintre cei mai mari voevozi din istoria pământului românesc, Ştefan cel Mare, domn al Moldovei între anii 1457 – 1504. Avea 71 de ani când s-a dus la cele veşnice, după o viaţă plină şi de bătălii, dar şi de femei.
Ştefan se născuse pentru a domni, prin venele lui curgând sângele a două dintre cele mai însemnate familii româneşti: Muşatinii şi Basarabii. Legătura cu primii era dată prin tatăl său, Bodan Vodă, fiu, la rândul lui al înteleptului domnitor moldovean Alexandru cel Bun. Bsarabii ”strigau” în din el, prin mamă, Doamna Oltea, călugărită mai apoi, sub numele de Maria. A venit pe lume la Borzeşti, dar la 18 ani rămâne fără tată, Bogdan fiind ucis mişeleşte de Petru Aron, ce-i răpeşte şi tronul Moldovei. Ştefan scapă cu viaţă, dar jură răzbunare. Ea va veni, în 1457, când îl înlătură pe Aron, şi recapătă scaunul domnesc ce-i revenea de drept. Se spune că încă înainte de aceasta, Ştefan obişnuia să ceară povaţă de vestitul şi înţeleptul călugăr Daniil Sihastru. Unii spun că ar fi fost chiar rude îndepărtate, de aici şi încrederea pe care Ştefan i-a acordat-o pustinicului. Descrierea marelui domn a rămas peste veacuri în felul în care Grigore Ureche l-a zugrăvit în cronica sa: ”Fost-au acest Ştefan, om nu mare la stat, mânios şi degrabî a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospeţe omora fără giudeţ (nr – fără judecată). Alminterea era om întreg la fire, neleneşu şi lucrul său ştia a-l acoperi şi unde nu gândeai, acolo îl aflai”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu